joi, 12 iunie 2008

good luck ???


"Omul care a spus ca mai degraba ar vrea sa fie norocos decat bine, a privit adanc in viata. Unora le este greu sa accepte cat de mult din viata lor depinde de noroc. E inspaimantator sa te gandesti cate lucruri nu sunt sub controlul unui om. Sunt momente intr-un meci de tenis cand mingea loveste fileul, iar pentru o clipita, are sansa de a cadea in fata sau inapoi...cu putin noroc merge inainte, si tu ai castigat."

Luck, fortuna, baht sau shiawase toate conduc la acelasi lucru...la acel lucru de care ne agatam de foarte multe ori in viata, la acel lucru pe care il invocam atunci cand avem nevoie, il laudam atunci cand ne-am bucurat de el si il criticam atunci cand nu ne-a fost alaturi. Acesta este norocul! De ce trebuie sa avem nevoie de acest noroc?!?! Simplu. Poate pentru ca ne face sa ne simtim mai bine, poate ca te simti in siguranta atunci cand ai un examen si spui "hai ca poate avem si noi noroc", sau poate cate simti cu mult mai fericit atunci cand scapi dintr-o incurcatura si spui linisit "mama ce noroc am avut!" Am deschis acest subiect, legat de noroc, pentru ca in ultima perioada am cunoscut cum e sa nu il ai alaturi. Eu de fel sunt foarte norocos, dar se pare ca trebuie sa existe un echilibru in toate. Am fost suparat, poate chiar si pesimist, dar din intamplare am dat peste cuvintele astea care mi-au schimbat viata. Citindu-le si privind in trecut , iti dai seama cat de adevarate pot fi: "Aminteste-ti ca a nu primi ceea ce vrei este , uneori, un noroc."

Si mi-am dat seama ca de fapt trebuie sa fiu fericit pentru tot ceea ce am si pentru ceea ce sunt, trebuie sa consider un noroc si cel mai aspru lucru! De ce? Pentru ca atunci cand cazi si iti rupi mana, nu e un ghinion. Ai avut noroc si nu ti-ai rupt ambele maini :). Din momentul asta m-am hotarat sa nu mai consider un noroc doar acel lucru bun care mi se intampla. Si asta va sugerez si voua! Te simti mult mai bine cand privesti lucrurile astfel, e chiar ok cand spui "ce noroc am avut ca nu am luat 5 la examen si am luat 4, sunt sigur ca la restanta voi lua pe putin 8". Atat de misto e viata cand te gandesti ce noroc ai avut ca nu ai castigat o super masina cu 300 de cai cu care te puteai infige in primul pom. Ca sa nu zic ce noroc ai avut cand biletul la loto pe care l-ai uitat in blugi atunci cand i-ai bagat la spalat nu a fost unul castigator. Si Doamne ce noroc am avut ca nu am intrat la facultatea pe care mi-o doream, poate ca dupa un an ma plictiseam, sau nu imi placea si renuntam la ea. Asa ca incercati pe cat posibil sa faceti un noroc din fiecare lucru nasol care vi se intampla si sigur o sa priviti altfel lucrurile. O sa fiti mai optimisti, o sa fiti una dintre cele mai norocoasa persoane din lume. Iar asta e un lucru bun, nu? Eu unu' am ales sa ma bucur de fiecare lucrusor din viata mea si sunt norocos ca am ajuns sa gandesc asa. Sunt multi care nu se pot bucura de viata la fel cum o facem noi, iar gandindu-ma la altii, eheee ce norocos sunt! Asa ca, va urez sa aveti parte de mult mult noroc, si in speranta ca va va veghea fiecare pas facut prin viata va salut calduros si....pe mai tarziu!

sâmbătă, 7 iunie 2008

+ uri sau - uri

Nu suport cand sparg samantza si imi cade miezul pe jos. Sau atunci cand ma plictisesc si incep sa ma joc cu ceva anume si nu reusesc sa duc un lucru la capat, de pilda sa pun in echilibru un pix, sau sa innod perfect o sarma. Ador sa dezlipesc folia de pe telefoanele mobile dar nu suport cum se electrizeaza o bluza de lana. Nu suport cand cineva zgarie cu creta pe tabla dar ador atunci cand o fac eu. Imi place sa scriu frumos totdeauna pe prima pagina dintr-un caiet nou iar atunci cand imi cumpar un pix sau un stilou sunt in stare sa fac si tema altora. Desi ma doare, imi place sa imi cojesc buzele cu dintii sau o vreo rana aproape de vindecare facuta la vreun meci de fotbal. Nu suport cand calc in apa si sunt doar in sosete sau cand ies din dus si am picioarele ude sa pasesc pe covor. Imi place la nebunie sa curatz tencuiala cu spaclu sau sa sparg caramizi. Nu suport sa vad in masinile de transport in comun pata aceea mare de pe geam semn ca cineva s-a rezemat cu parul la fel cum nu suport ca cineva sa stea cu mana pe bara lipita de a mea. Imi place la nebunie cum se aude atunci cand cineva e racit si vorbeste pe nas si imi place atunci cand iti trece raceala sau febra. Imi place atunci cand termin de mancat sa adun cu un deget firmituri pe care apoi sa le mananc. Atunci cand imi este foarte sete prefer sa rabd mai mult sau sa mananc ceva sarat ca sa mi se faca si mai sete. Nu imi place atunci cand tai painea, iar miezul se strange dupa cutit in partea de jos a feliei. Imi place mirosul ziarului, si sa folosesc capsatorul. Imi place sa imi trosnesc degetele si innebunesc de nervi atunci cand nu vor sa trosneasca. Nu suport sa ma ploua atunci cand am pe mine am geaca de blugi. Imi place sa ascut creioane si sa trag linii la caiet.

In speranta ca cineva m-a inteles, sau are ceva in comun cu mine din ceea ce am scris va salut calduros...si pe mai tarziu !